Cifoza sau cocoaşa este o curbură anormală a coloanei vertebrale cauzată, cel mai frecvent, de o postură incorectă la birou, de o musculatură slabă, dar şi de anumite afecţiuni apărute o dată cu înaintarea în vârstă. Presiunea exercitată pe coloana vertebrală poate cauza disconfort, dureri, dar şi probleme respiratorii. Cea mai frecventă formă de cifoză este cea posturală şi apare cu precădere la adolescenţi şi adulţi care își petrec o bună parte a zilei la școală sau birou.
- Cazurile severe de cifoza toracica pot, de asemenea, sa limiteze spatiul din piept si sa provoace probleme cardiace si pulmonare care duc la durere toracica sau dificultati de respiratie, cu o eventuala insuficienta pulmonara si/sau cardiaca
- Tratamentul cifozei depinde de tipul de cifoză şi de severitatea acesteia şi se axează pe stoparea în evoluţie a afecţiunii, precum şi pe redarea posturii corporale normale.
- Tratamentele nonchirurgicale presupun kinetoterapie, care are rolul de a întări musculatura spatelui şi a abdomenului, dar şi de a elimina presiunea exercitată pe coloana vertebrală, ameliorând astfel durerile şi disconfortul.
- Cifoza posturală poate fi prevenită prin exerciţii fizice regulate, evitarea statului în poziţie cocoşată la birou, folosirea unui scaun de birou ergonomic şi purtarea unui rucsac care distribuie greutatea uniform pe spate.
Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.