Cine este un Kinetoterapeut?

Ei bine, de cele mai multe ori, kinetoterapeuții sunte confundați cu tehnicienii maseuri. Există un sâmbure de adevăr aici şi acela este că, un specialist kinetoterapeut folosește un ansamblu de tehnici şi metode cu scopul recuperării medicale, dar și pentru a preveni diferite afecțiuni. Una din aceste componente, care ne ajută să ducem la bun sfârșit obiectivele propuse, este masajul terapeutic.

Kinetoterapeutul face parte din „echipa” celor responsabili de sănătatea şi starea ta de bine. Urmând ani de studii și diverse specializări, un specialist kinetoterapeut te poate ajuta în diferite cazuri şi poate interveni în diferite domenii ale medicinei cum ar fi:

  • Neurologia (ex. lombosciatica, cervicoalgia, radiculopatiile, hernie de disc, ș.a.)
  • Pediatria (ex. picior plat, picior în valg – „x”)
  • Ortopedia (ex. cifoze, scolioze, recuperarea de ligament încrucişat anterior, entorse, umăr înghețat, ș.a.)
  • Reumatologia (ex. gonartroză, coxartroză, ș.a.)
  • Cardiologie (ex. sistemul circulator limfatic, arteriopatii, ș.a..

Indiferent de tipul de durere pe care o acuzați sau de accidentarea suferită, un kinetoterapeut vă poate veni în ajutor.

Astăzi, am ajuns la un subiect pe care îmi face o deosebită plăcere să îl abordez: POSTURA copilului. Putem discuta la infinit pe acest subiect, l-am mai atins şi acum câteva săptămâni, numai că, de această dată, vom discuta despre efectele negative ale posturii deficitare. Ei bine, postura copilului reprezintă partea cea mai importantă ce ține de sănătatea şi starea lui de bine. Spun asta datorită faptului că, în afara poziției dezarmonioase pe care o adoptă şi care, de multe ori, ni se pare inestetică, mai există şi alte efecte secundare, dar importante.

Dintre acestea, ţin să menționez câteva dintre simptomele comune:

  • capul şi gâtul înclinat pot provoca dureri de cap/gât, rigiditate la nivelul cervicalei, probleme de văz/auz, oboseală, probleme de concentrare, iritabilitate etc.
  • umerii rotunjiţi sau un umăr mai jos decât celălalt pot provoca dureri de spate în zona cervicală şi toracică, probleme digestive şi astm (dificultatea evacuării aerului din plămâni).
  • bazin înclinat spre înainte/un şold mai sus decât celălalt pot determina dureri lombare, constipaţie, scolioză, durere la nivelul genunchilor, talpă/toc tocit exesic pe interior sau exterior.

Toate cele prezentate mai sus sunt cauzate de scurtarea anumitor muşchi, respectiv de relaxarea altor muşchi. Dacă unul dintre aceste semne se regăseşte în postura copilului tău, este timpul să acţionezi. Întreabă specialistul cum poţi veni în întâmpinarea problemei.”

Există puţină lume care să nu fi auzit despre hernia de disc, dar, oare, dintre cei care au auzit, câţi ştiu şi ce înseamnă? Specialiștii Kineto4life, vă explică ce este hernia de disc şi cum poate fi tratată aceasta. „Hernia de disc este o afecțiune a coloanei vertebrale.

Ca să înțelegem mai bine, coloana vertebrală este formată din mai multe corpuri vertebrale, fiind separate de către un disc intervertebral. Acesta este format dintr-un inel fibros care înconjoară un nucleu pulpos. Hernierea unui disc este reprezentată de ruperea (completă sau incompletă) a inelului fibros şi migrarea nucleului pulpos, crescând compresia asupra nervului.

Această afecţiune poate apărea ca urmare a înaintării în vârstă, existenţa unor accidentări, activităţi cu risc crescut de dezvoltare a herniei – precum adoptarea poziţiei şezând pe o perioadă lungă de timp, ridicarea de obiecte grele sau, chiar, aplecări frecvente. Această afecţiune se întâlneşte în deosebi la sexul masculin, mai ales în zona lombară.

Din fericire, această afecţiune este tratată cu succes fără a apela la chirurgie. Tratamentul conservator impus de către un kinetoterapeut poate ajuta pacientul să depăşească perioada critică. În funcţie de severitatea problemei, specialistul kinetoterapeut urmăreşte să readucă pacientul la o formă fizică bună prin gimnastică medicală, reeducare posturală globală, tehnici de terapie manuală sau diferite tehnici antalgice.

Există şi cazuri de hernie de disc în care se recurge la intervenţia chirurgicală, acestea fiind doar 5% din toate cazurile. Dar, mai devreme sau mai târziu, rolul unui specialist kinetoterapeut nu poate fi înlăturat din perioada de recuperare propriu-zisă.”

„Complexitatea pe care ne-o oferă articulaţia scapulo-humerală (umărul) implică şi o patologie tot mai des întâlnită, datorită faptului că aceasta permite cea mai mare mobilitate articulară din corpul omenesc.

Mobilitatea articulară este oferită de coafa rotatorilor care este formată din patru muşchi ce înconjoară articulaţia. Când discutăm despre durerile la nivelul umărului, avem mai multe cauze ce pot provoca aceste dureri.

În general, traumatismele sunt provocate de suprasolicitarea articulaţiei, accidentări provenite în urma unor accidentări de natură sportivă sau, chiar, prin mişcări repetitive. Aceste tipuri de traumatisme afectează mobilitatea la nivelul umărului şi durerea este exacerbată la schimbările de temperatură. Cele mai întâlnite afecţiuni la nivelul umărului sunt: capsulita retractilă (afectează 1-2% din populaţie cu vârste cuprinse între 40-50 de ani, îndeosebi femei), tendinita, bursita, artrita, ruptura tendoanelor.

Pe lângă aceste afecţiuni, mai adăugăm şi alte posibilităţi. Și aici discutăm despre afectarea altor regiuni/organe care ne determină simptomul durerii, acestea fiind: coloana cervicală, ficatul, inima sau boli ale vezicii biliare. Spre deosebire de celelalte, aceste dureri care radiază la nivelul umărului nu împiedică mobilitatea articulară.

Tratamentul umărului diferă de la un diagnostic la celălalt, acesta vizând ameliorarea durerii şi a funcţionalităţii şi a calităţii vieţii. Simpla durere la nivelul umărului, dacă este neglijată, poate conduce la infuncţionalitatea acestuia. Programul de tratament, dar şi perioada acestuia sunt stabilite de către specialistul kinetoterapeut în funcţie de diagnostic, acesta cuprinzând diferite proceduri de fizioterapie, dar şi gimnastică medicală”.

Foarte multă lume se confruntă, cel puţin o dată în viaţă, cu un episod puternic de durere la nivelul genunchiului, însă nu mulţi cunosc cauzele reale. Fie că este vorba despre un traumatism, fie de înaintare în vârstă, trebuie să ştim că există foarte mulţi factori ce conduc la degenerare articulară.

De aceea, este necesar să consultăm un specialist. Gonartroza sau artroza genunchiului reprezintă o afecţiune des întâlnită, ce se manifestă prin durere, dar şi prin limitarea mobilităţii – se observă reducerea posibilităţii de a efectua anumite mişcări.

Tratamentul conservator are un rol esenţial, iar specialistul kinetoterapeut, împreună cu pacientul, va stabili un program de recuperare adecvat, care va avea la bază gimnastica medicală, reeducarea posturală globală şi electroterapie.

Ca modalităţi de prevenire se recomandă evitarea ridicării greutăţilor şi a suprasolicitării articulaţiei genunchiului, reducerea sau menţinerea unei greutăţi corporale normale, evitarea ortostatismului, a mersului prelungit sau pe teren accidentat şi, nu în ultimul rând, practicarea exerciţiilor sub supravegherea unui specialist, în scopul întăririi musculaturii, ligamentelor şi al creşterii mobilităţii.

Știați ca:

Combo Chair sau Scaunul Combinat este un echipament de studio inventat de J. Pilates numit și utilaj ,,Minune”.

De ce? Deoarece îl considera un mobilier de interior, care putea fi utilizat și ca aparat pentru antrenament.

J. Pilates a adaptat programul său de exerciții Matwork pentru a putea fi utilizat și pe Combo Chair. Totodată, acest program fiind completat de mișcări și exerciții noi pentru diversificarea sistemului.

Care sunt obiectivele programului de exerciții efectuat pe Combo Chair:

– fortificarea și tonifierea musculaturii;
– îmbunătățirea mobilității articulare și flexibilității musculare;
– creșterea controlului motor, postural și al sistemului proprioceptiv;
– sporirea rezistenței la efort;
– reeducarea alinierii coloanei vertebrale, centurii scapulare și pelviene;
– îmbunătățirea debitului ventilării pulmonare etc.